miercuri, 18 decembrie 2013

Eu ştiu ce imi doresc de Crăciun...

"Mami, vreau jucaria de la televizor..."



Le ştim cu toţii şi tot cădem în capcană lor uneori. Nu am hotărât încă ce are să îi aducă Moşul Puiului de Bufniţă de Crăciun. Avem regulă unui singur cadou, pentru că dacă aduce mai multe nu rămâne şi pentru alţi copii.

Dar cum rezolvăm dacă noi nu ne putem abţine? Ce facem dacă prietenii noştri nu înţeleg? Cum procedăm cu cadourile din partea familiei? Păi haideţi să le luăm pe rând...

Cum rezolvăm dacă noi, că şi adulţi, nu ne putem abţine? Înainte să cumpăr, chiar dacă am adăugat în coşul real sau virtual stau o clipă şi mă gândesc cât de tare îl doresc de fapt pentru copilul meu şi nu pentru mine. Scorbura mea este şi într-un magazin minunat plin ochi cu jucării de lemn şi/sau din materiale naturale, multe dintre ele handmade. Dar tentaţia tot există. Aşa că de câte ori am puţin timp colind site-urile, librării şi magazine. Şi am învăţat că informaţia îţi poate deveni un aliat puternic.


Ce facem dacă prietenii noştri nu înţeleg? Depinde cât de apropiaţi ne sunt. Mi-am obişnuit prietenii să întrebe. La început era tare neplăcut. Ne trezeam cu plase pline de dulciuri pe care Puiul de Bufniţă din cauza alergiilor nu are voie să le mănânce sau cu jucării pe baterii care scoteau sunete oribile şi o făceau să plângă. Sistemul acesta s-a dovedit extrem de eficient.

Dar cadourile din partea familiei? Exact la fel că şi în cazul prietenilor, doar că am iniţiat şi o puşculiţa. Decât bani aruncaţi pe cutii pline cu obiecte care în timp se dovedesc prea multe şi prea sufocante, mai bine strângem bani pentru un curs, un spectacol sau un abonament (la bazin, teatru, etc.)

 Am ajuns apoi la etapa numărul doi. Puiul de Bufniţă a avut de luat o decizie: un cadou ţintit sau unul surpriză. Copilul nostru înţelept a ales surpriză, exact că anul trecut. Următorul pas îl facem în acest week-end, adică o tură prin magazine că să vedem cum arată de fapt "minunăţiile" din reclame. Am iniţiat acest obicei încă de când avea 3 ani. Şi spre surprinderea mea a funcţionat şi încă funcţionează. În ce sens? Este foarte simplu: privite sub lumina realităţii aceste "jucării" îşi pierd magia, unele se dovedesc a fi chiar hidoase. Aşa că doar în 1% din cazuri puiul meu şi le mai doreşte. Recomand să faceţi şi voi un test în acest sens. O altă mare bucurie şi lecţie pe care ea mă învaţă de fiecare dată este că tot ceea ce fac eu pentru ea, cu stângăciile mele, Este cu mult mai valoros decât pot cumpără. Are aproape 6 ani şi încă străluceşte de bucurie la jocurile mele, la strâmbăturile şi prostelile pe care le fac, la jocurile de cuvinte, la jucariile handmade.

Eu ştiu ce îmi doresc de Crăciun...încă un an la fel în acest sens.

"Puiul meu scump, te rog să creşti, dar nu prea repede..."

2 comentarii:

  1. Am intrat in atmosfera Sarbatorilor doar citind articolul tau. Mi-a placut ideea prietenilor "educati", iar filmuletul de la final e delicios!
    Craciun fericit sa aveti!
    Irina si micuta A.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bufnita cea Inteleapta21 decembrie 2013, 12:02

      Multumim mult dragelor. Sarbatori pline de lumina!

      Ștergere